Mai multe teste efectuate pe bucata de pânză numită Giulgiul din Torino au scos la iveală că obiectul nu este o farsă medievală, ci ar putea data din vremea lui Iisus Hristos. Sursa: Daily Mail
Cercetătorii au datat obiectul lung de peste 4 metri ca provenind dintr-o perioadă cuprinsă între 300 Î.e.n şi anul 400. Oamenii de ştiinţă au comparat diferite ţesături pentru a ajunge la această concluzie.
Studiul, realizat de Universitatea din Padua, contrazice o cercetare precedentă, din 1988, care susţinea că Giulgiul a fost realizat la un mileniu după crucificarea lui Iisus.
Giulgiul este una dintre cele mai controversate relicve ale catolicismului, Biserica susţinând că este veşmântul în care a fost ţinut Iisus când a fost coborât de pe cruce. Nu există nicio dovadă care vorbeşte despre existenţa obiectului înainte de secolul al XIV-lea.
RECOMANDĂRILE EDITORILOR Unde este Cătălin Voicu, sforarul Justiţiei, condamnat la 5 ani de puşcărie. La ultimul termen a ameţit!Ultima misiune a Monei Pivniceru: Vrea să afle secretele murdare ale magistrațilorBăsescu ameninţă USL cu boicot la revizuirea Constituţiei
TOP 3 ŞTIRI POPULARE
Horoscopul lui Dom Profesor. Astăzi sunt avantajate toate zodiile mai puţin PeştiiBani din acţiune INTENSĂ.Topul celor mai bogate FETE RELE şi UŞURATICECoafor la coada vacii cu bani europeni. 240.000 de euro, cea mai "tare" frizerie din FRASIN!