Cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei şi în acelaşi timp cel mai mare angajator privat din România, OMV Petrom, a anunţat vineri că va investi 200 de milioane euro în judeţul Bihor în următorii doi ani.
Vechi, dar productive
Obiectivul investiţiilor, în cadrul cărora compania va angaja aproximativ 2.000 de persoane, este aşa-numita redezvoltare a zăcământului de ţiţei din zona Suplacu de Barcău, vechi de peste 50 de ani, dar din care mai pot fi extrase hidrocarburi prin folosirea celor mai performante tehnologii din domeniu.
"În România operăm zăcăminte foarte mature, ceea ce face ca anual producţia să aibă un declin natural de 10%, dar în ultimii ani, datorită folosirii noilor tehnologii, am reuşit să reducem această rată a declinului la circa 1% pe an", a declarat managerul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Oradea, alături de Gabriel Selischi, director Zone de Producţie Interne al companiei, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa.
"Practic, cu ajutorul noilor tehnologii, vom extrage mai mult din zăcăminte vechi, aflate în exploatare de zeci de ani", a explicat şi Gabriel Selischi, adăugând că în acest fel se vor "recupera" încă 25% din rezervele de ţiţei şi circa 49% din rezervele de gaze.
Potrivit spuselor lui Selischi, proiectul pentru Suplacu de Barcău prevede forajul suplimentar a 105 noi sonde, unde vor fi aplicate cele mai noi tehnologii pentru creşterea gradului de recuperare a hidrocarburilor, construirea unui nou parc de colectare a ţiţeiului (de unde hidrocarburile sunt trimise prin conductele Conpet către rafinării), construirea unei noi instalaţii de tratare a apelor reziduale, precum şi modernizarea sistemului de evacuare a gazelor de sondă.
Câştig pentru Bihor
Pe lângă noile locuri de muncă, Bihorul va avea şi câşt