Un adolescent de 14 ani, cu cagulă şi înarmat cu un cuţit, a ameninţat, joi seară, casiera unei asociaţii de locatari dintr-un bloc din localitatea braşoveană Codlea, de la care a luat 1.250 de lei, apoi a mers într-un bar din localitate şi le-a plătit consumaţia celor prezenţi.
Copilul, care face fotbal de performanţă la o echipă de juniori din localitate, fiind considerat o speranţă pentru lotul naţional de fotbal, a intrat, joi seară, în jurul orei 19.00, peste casiera unei asociaţii de locatari.
Tânărul s-a echipat cu un hanorac cu glugă, cagulă, mănuşi şi cuţit de bucătărie. El a ameninţat-o pe femeie şi a luat toţi banii proveniţi din încasările din ziua respectivă, 1.250 de lei, apoi a fugit, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi.
"Am fost sesizaţi prin 112, ieri (joi - n.r.), în jurul orei 19.10, de către casiera asociaţiei de locatari, care a spus că a fost ameninţată cu un cuţit şi deposedată prin violenţă de o sumă de bani. Ea a povestit că a fost atacată de un tânăr cu vârsta între 25 şi 30 de ani, solid, cu cagulă, mănuşi şi hanorac“, a spus Naghi, într-o conferinţă de presă.
După aproximativ patru ore de la anunţ, poliţiştii din Codlea au reuşit să îl identifice pe atacator, acesta fiind un adolescent de 14 ani din localitate.
După ce a atacat-o pe casieră, a mers pe un câmp din spatele unor blocuri şi a ars hanoracul, cagula şi mănuşile, iar cuţitul l-a înfipt în pământ. Apoi, cu banii furaţi a mers într-un bar cu circuit închis, unde a oferit de băut celor prezenţi.
Până la sosirea poliţiştilor, copilul a cheltuit aproximativ 300 de lei din banii furaţi.
Copilul este elev la o şcoală generală din Braşov, în clasa a VII-a.
"Minorul va fi expertizat psihologic pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul acţiunii. În prezent este cer