Elevii de la Colegiul Energetic din Cluj-Napoca au ocazia să afle informaţii despre firmele de profil şi să îi întâlnească pe fondatorii unora dintre aceste companii în cadrul unui proiect de facilitare a colaborării între şcoli şi întreprinderi.
Astfel, pe 1 aprilie, de la ora 10, la Colegiul Tehnic Energetic va fi inaugurat evenimentul "Săptămâna Paşii FPI" (1-5 aprilie), din cadrul proiectului „Parteneriate active şcoală-întreprindere pentru îmbunătăţirea formării profesionale iniţiale - Paşii FPI". Evenimentul va fi urmat de "Târgul locurilor de muncă", "unde elevii Colegiului vor afla informații relevante despre firme de profil din oraș și îi vor cunoaște pe reprezentanții acestor companii".
Elevii clujeni vor avea ocazia să îi întâlnească pe fondatorii unor firme cunoscute din municipiu, precum EnergoBit, Electrogrup, Electrica Distribuţie Transilvania Nord - Filiala Cluj, Energom, Elm. Pe lângă reprezentanţii firmelor respective la eveniment vor participa reprezentanţi ai școlilor incluse în rețeaua Colegiului Tehnic Energetic din cadrul proiectului, respectiv elevi, părinți și cadre didactice ale școlii organizatoare, reprezentanți ai comunității locale și ai Fundației Danis pentru Dezvoltare Managerială, ai Clubul Energetic OLD BOYS și ai SC Miraculics Media SRL.
"Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca este una dintre cele 20 de unități de învățământ preuniversitar din țară în care a avut loc pilotarea proiectului „Parteneriate active şcoală-întreprindere pentru îmbunătăţirea formării profesionale iniţiale - Paşii FPI", proiect derulat în parteneriat de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), în perioada septembrie 2010-iunie 2013. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, având o valoare de 11.765.965 lei", sea arată într-un comuni