Daca presedintele n-ar fi dorit cu tot dinadinsul sa devina jucator, si nu unul oarecare, aparitiile sale publice ar fi avut loc numai cu ocazia unor evenimente precum intalniri cu mari personalitati politice ale altor state sau ca desemnarea prim ministrului, semnarea decretelor de numire a ministrilor, procurorilor, judecatorilor ori a ambasadorilor. Poate si prezenta la parade, sarbatori oficiale, evenimente culturale.
Pentru a-si satisface insa dorinta de jucator are nevoie de o relatie speciala cu alegatorii.
Noroc de raspandirea fara precedent a televiziunilor, a Internetului si a altor medii, fiindca altfel ar fi trebuit fie sa transmita mesaje prin presa si radio, fie sa calatoreasca din catun in catun, ca pe vremuri.
Dar norocul e doar aparent: cu cat se inmultesc mesajele, cu atat mai mare e saturatia, iar cand aceasta atinge o anume cota, nu mai e nimic de facut.
Cauza?
Pana la ultima Conventie Nationala a PDL, lucrurile erau mai simple: dl Basescu transmitea un mesaj "romanilor" printr-o aparitie publica, de obicei la tribuna Cotrocenilor sau la TV, iar liderii, activistii si formatorii de opinii se ocupau cu mare constiinciozitate si chiar scrupulozitate de explicitarea si raspandirea acestuia direct din studiouri sau prin presa lor de influenta.
Necastigand motiunea aliatei sale, Elena Udrea, dlui Basescu i s-a dat a intelege ca nimeni altcineva nu mai poate fi stapanul partidului decat propriii membri, adica in PDL va domni cu adevarat democratia interna de partid. Aceasta nu a insemnat automat ca fostul sau lider n-ar mai putea beneficia in continuare de o buna intelegere a staff-ului. Ceea ce se si intampla.
Speriat insa de dimensiunea pierderii, a urmat discursul lacrimogen-romantat de adio la PDL-FSN de sambata seara, unul dintre cele mai anapoda mesaje trimise vreod
