Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheltuielile pentru reclamă şi publicitate ale MT, majorate de 51 de ori, pentru promovarea privatizării CFR Marfă

Publicat in Glasul Aradului, vineri 29 martie 2013 ·

Cheltuielile pentru reclamă şi publicitate ale Ministerului Transporturilor ar putea fi majorate de la 50.000 lei la 2,25 milioane lei pentru derularea unei campanii ample de publicitate internă şi internaţională în vederea promovării proiectului de privatizare la CFR Marfă, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. ‘În prezent, în derularea Programului de privatizare al Ministerului Transporturilor au apărut unele aspecte noi în privinţa cheltuielilor ce urmează a fi efectuate în prima parte a anului 2013, conform angajamentelor asumate de Guvern în faţa organismelor financiare internaţionale, referitoare la privatizarea CFR Marfă’, se menţionează în Nota de Fundamentare a proiectului de act normativ. În cadrul bugetului pentru 2013 al ministerului, la capitolul de cheltuieli pentru reclamă şi publicitate este prevăzută suma de 50.000 lei din care, până în prezent, a fost utilizată o sumă de circa 10.000 lei. ‘În mod deosebit este vorba despre derularea unei campanii ample de publicitate internă şi internaţională, în diferite medii de informare (presa scrisă, televiziune, Internet etc) pentru promovarea proiectului de privatizare prin vânzarea unui pachet majoritar de acţiuni pe care Ministerul Transporturilor îl gestionează la CFR Marfă, în calitate de acţionar în numele Statului român’, se spune în Nota de Fundamentare. Proiectul de HG prevede creşterea volumului cheltuielilor pentru reclamă şi publicitate de la 50.000 lei la 2,55 milioane lei şi, pe de altă parte, scăderea volumului cheltuielilor pentru rapoarte de evaluare în procesul de privatizare şi post privatizare pentru: expertize, cauţiuni, evaluări în litigii, onorarii executori judecătoreşti, documentaţii pentru obţinerea avizului de mediu precum şi alte asemenea cheltuieli de la 11 milioane lei la 8,5 milioane lei. Per total, volumul cheltuielilor pent

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 56 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 57 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°