Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manevre miltare ruseşti în Marea Neagră

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 29 martie 2013 ·

Statele Unite nu sunt îngrijorate de aceste manevre.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a participat personal în aceasta dimineaţă în portul Anapa de la Marea Neagră la supravegherea exercitiilor militare ordinate ieri, în mod neaşteptat. Împreună cu preşedintele rus, s-a aflat la exercitiile de vineri și ministrul rus al apărarii Serghei Şoigu. O sinteza a informatiilor difuzate de agentiile internationale de presă de la Oana Serafim.

La exercitiile militare începute joi participă 7000 de militari, 36 de nave de război si forţele de desfăşurare rapidă ale aviaţiei ruse. In timpul exercitiilor vor avea loc trei desanturi la baze militare ruse, între care una de pe coasta caucaziană a Mării Negre.

Potrivit purtătorului de cuvînt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, manevrele nu trebuie anunţate ţărilor vecine Rusiei, pentru că la ele nu participă peste 7000 de militari. Purtătoarea de cuvint a Departamentului de stat american Victoria Nuland a declarat că Statele Unite nu sunt îngrijorate de aceste manevre deoarece nu este pentru prima data cînd Rusia le face şi că documentele OSCE semnate de Rusia prevăd transparenţa operaţiunilor de securitate între ţările membre.

Potrivit declaratiilor de vineri ale ministrului rus de externe Serghei Lavrov, făcute în cadrul unei conferinte de presă comune cu omologul său de la Kiev, Leonid Kozara, nici Ucraina nu ar fi îngrijorată de aceste manevre militare surpriză ale Rusiei.

„Reînarmarea flotei de la Marea Neagră este, din punct de vedere obiectiv, unul dintre cele mai importante scopuri pe care le avem. Mi se pare că acest lucru este înteles de colegii nostri ucrainieni şi cred că vom cădea la înţelegere asupra modului în care să facem asta.

Analistul militar Pavel Felgenhauer crede că exercitiile sunt menite să impresioneze Occidentul şi să facă o „demo

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 10 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°