Planurile Bisericii Ortodoxe Ruse de a construi rapid la Moscova 200 de noi biserici, a provocat nemulţumirea necredincioşilor şi a reprezentanţilor altor religii, în condiţiile în care bisericile deja existente sunt goale.
În cadrul programului "200 de lăcaşuri de cult", aprobat de Biserica Ortodoxă Rusă în urmă cu doi ani, s-au construit deja opt biserici în cinci districte din Moscova, unele sunt în construcţie, iar alte 36 de proiecte au primit autorizaţie de construcţie, informează site-ul larussiedaujourdhui.fr.
Patriarhul Kiril a anunţat în vara anului 2010 necesitatea de a construi în capitala rusă cel puţin 200 de noi biserici ortodoxe. El şi-a bazat teza pe date concrete: dacă în întreaga Rusie există un lăcaş de cult pentru fiecare 11-13 mii de locuitori, în Moscova, în fiecare lăcaş de cult (în total 650), se adună de cel puţin două-trei ori mai mulţi credincioşi.
Mulţi cetăţeni consideră planul "200 de lăcaşuri de cult" drept o expansiune ideologică a Bisericii, ridicând semne de întrebare chiar pentru credincioşii ortodocşi. Aceştia nu se opun constucţiei în sine, dar propun alegerea raţională a locurilor unde acestea vor fi ridicate, fără să aducă un prejudiciu spaţiilor verzi.
O altă problemă ridicată de moscoviţi este faptul că lăcaşurile deja existente sunt pustii şi nu ajung să se umple nici măcar în timpul marilor sărbători ortodoxe. Ei propun ca fondurile să fie alocate construirii de cămine pentru persoanele fără adăpost.
La polul opus, reprezentanţii Bisericii insistă asupra faptului că persoanele nemulţumite sunt o minoritate. Liderul grupului de cetăţeni care susţin proiectul, Filipp Gril, apreciază că "în timpul conducerii sovietice au fost distruse 1.000 de biserici în Moscova, iar construirea de 200 de lăcaşuri de cult nu reprezintă decât o despăgubire parţială a drepturilor Bisericii"
Reprezentanţi