Un test de salivă capabil să prezică riscul de cancer mamar şi de prostată, care va costa doar 5 lire sterline (5,9 euro), va fi lansat pe piaţa britanică în următorii cinci ani.
Acest test de salivă, care va putea fi realizat însă şi cu ajutorul unor picături de sânge, este capabil să identifice persoanele predispuse din punct de vedere genetic să dezvolte cancer mamar şi cancer de prostată, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii britanici speră să identifice cu ajutorul noului test persoanele care prezintă cele mai mari riscuri medicale, pentru a putea să le monitorizeze şi să trateze astfel tumorile încă din faze incipiente.
Oamenii de ştiinţă consideră că această descoperire reprezintă "singurul pas major făcut înainte" în cercetările din ultimii ani în domeniul identificării cauzelor genetice ale cancerului.
Testul a fost realizat de o echipă medicală de la Cancer Research UK, coordonată de medicul Harpal Kumar.
În cel mult cinci ani, noul test de salivă, care va costa doar 5 lire sterline, va fi oferit tuturor medicilor din sistemul naţional de sănătate britanic, pentru a-i ajuta pe aceştia să identifice femeile cu cel mai mare risc de cancer mamar şi bărbaţii predispuşi genetic să dezvolte cancer de prostată.
Rezultatele studiului clinic ar putea conduce la obţinerea unui nou medicament contra cancerelor dificil de tratat şi la obţinerea unui alt test, capabil să prezică riscul de cancer ovarian. Aceeaşi tehnică ar putea fi utilizată pentru analizarea riscului de cancer intestinal şi cancer pulmonar.
Pentru fabricarea noului test de salivă, savanţii britanici au avut nevoie de patru ani de analize minuţioase, realizate de peste 1.000 de cercetători, pe un eşantion de peste 200.000 de persoane.
Prin compararea ADN-ului prelevat de la bolnavii de cancer cu cel prelevat de la persoane sănătoase, cercetăto