Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visul american: pentru unii dulce, pentru alţii amar

Publicat in Adevarul, vineri 29 martie 2013 ·

E primăvară, iar aceast lucru înseamnă că în scurt timp un nou val de tineri vor sta la uşa Ambasadei SUA pentru a trăi, la vară, o experienţă de neuitat, cu joburi profitabile şi călătorii fascinante.

Orice universitate are prin preajmă agenţii Work&Travel care îi ademenesc pe studenţi. Cei care cad pradă tentaţiei investesc mii de dolari, împrumutaţi de la părinţi sau prieteni, pentru a zbura la capătul lumii. La reîntoarcere, părerile lor sunt împărţite: unii sunt gata să mai plece în State, iar alţii spun că visul american s-a dovedit a fi un coşmar.

Tatiana Căpăţînă, studentă în anul doi la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la USM, a trăit experienţa americană pentru prima dată vara trecută. „Am zburat în Texas şi am lucrat la două job-uri: jumătate de vară am fost chelneriţă la restaurantul unui hotel, apoi am lucrat într-un magazin de suvenire. M-am dus de una singură în State, a fost prima dată in viaţă când am zburat cu avionul. M-am descurcat şi asta mi-a dovedit că nimic nu e imposibil“, povesteşte ea.

În Alaska, la fel ca acasă

Pe Olga Gruşco, studentă în anul patru la Universitatea Tehnică, am întâlnit-o chiar la sediul unei companii Work&Travel. „Am fost deja de două ori în SUA, în ambele cazuri în Alaska, după recomandarea prietenilor mei. Acum merg în New Jersey, ca să văd şi altceva, să folosesc oportunităţile la maxim. Fiind în Alaska nu m-am simţit totuşi foarte departe de casă, pentru că erau foarte mulţi europeni, printre care şi mulţi moldoveni. În privinţa banilor am rămas foarte mulţumită, mi i-am întors şi am câştigat şi bani în plus“, spune Olga.

Mulţi dintre studenţii moldoveni menţionează şocul cultural de care au avut parte. Acesta însă nu s-a produs pe tărâm american, ci... la venirea acasă. „Când îmi aduc aminte de Texas, mă ia un val de căldură. Puteam să merg pe drum şi un necunoscut s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 25 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 59 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 30 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°