Fumatul în spaţii publice – un subiect extrem de controversat în România. În calitate de fost fumător, pot să înţeleg de ce. Pot să empatizez cu dorinţa de a sta la o cafea şi la o ţigară într-o cafenea frumoasă, dimineaţa, în timp ce citeşti ziarul. Chiar înţeleg. Dar oare această vinovată plăcere, scurtă de altfel, nu e mai puţin importantă când te gândeşti la dezavantajele pe termen lung?
Pentru fumători, fumatul în spaţii publice e o plăcere, iar pentru străinii ce ne vizitează ţară din Olanda sau Anglia, de exemplu, e un privilegiu (având în vedere că acolo este înterzis fumatul în spaţiile închise). Dar ce fac restul? Da, ştiu, pot să meargă în spaţiile de nefumători. Dar când un grup mai mare de prieteni, alcătuit atât din fumători, cât şi din nefumători se întâlnesc într-un local, cine are câştig de cauză? Din câte am observat, fumătorii. Ceea ce e o greşeală. Căci dacă situaţia ar fi invers, ambele tabere ar avea de câştigat. Aşa, toată lumea are de pierdut. Fumătorii vor fuma şi mai mult, iar nefumătorii vor suporta efectele (care, după cum bine ştiţi, sunt mai dăunătoare).
Soluţia cea mai simplă? Interzicerea fumatului în spaţiile publice. Vrem să fumăm? Foarte bine. Ieşim afară şi fumăm o ţigară. E prea frig afară? Şi mai bine. Vom fuma mai puţin „cu forţa”. Funcţionează. Dacă se poate în America, dacă se poate în atâtea ţări europene, de ce nu şi la noi? Şi nu putem să spunem că legea va dăuna deţinătorilor de baruri şi restaurante. Pentru că New York-ul tocmai a împlinit 10 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi şi nu s-a întâmplat nimic cu barurile şi restaurantele. Sunt tot acolo, pentru că oamenilor le place să iasă în oraş, să mănânce în oraş, să iasă cu prietenii în baruri. Lipsa fumatului nu îţi răpeşte aceste plăceri şi nevoi. Am fi mediocri dacă am alege să nu mergem la o petrecere într-un club, pentru că nu putem fuma.
