...embrionul serviciilor sociale din vremurile moderne.

Caritatea este un element al practicii religioase și sociale prezent în toate religiile. In unele, precum Islamul, ea e unul din elementele fundamentale ale credinței, unul din cei "cinci stâlpi", cum sînt numite elementele centrale ale Islamului, alături de credința în Dumnezeul unic, cele cinci rugăciuni zilnice, postul de Ramadan și pelerinajul la Mecca.

In etica creștină, caritatea se bazează chiar pe învățăturile Sfântului Pavel, în Evanghelie, în prima Scrisoare către Corinteni. La catolici, valoarea teologică a carității a fost împinsă departe de St. Toma de Aquino, care a numit-o "fundația sau rădăcina tuturor virtuților creștine".

Valoarea morală și teologică acordată carității e unul din punctele care separă catolicismul de ortodoxie (și, desigur, de protestantism). Așa se face că ordinele călugărești catolice au condus dintotdeauna fundații caritabile și că această tradiție s-a păstrat pînă în zilele noastre, cu fundații precum cea a Maicii Tereza, care, chiar dacă e contestată postum, a arătat că respectiva caritate nu le este acordată doar celor care practică aceeași religie.

Mai intervine aici și noțiunea complementară a carității care e "compasiunea": doctrina ortodoxa nu cunoaste compasiunea, cea de care a făcut dovadă, de pildă, St. Martin, cel care isi taie mantaua in doua pentru a da jumatate unuia care murea de frig.

In majoritatea limbilor ortodocșilor, compasiune e un frantuzism recent, sau un calc lingvistic, precum сострадание în rusã, (со-страдание = com-passio) care de fapt nu inseamna exact acelasi lucru.

La ortodocși, precum în limba româna nu nu se cunoaște ca echivalent al compasiunii și carității decât mila, si ea un imprumut din limbile slavilor din Balcani. Termenul a fost aici deturnat negativ, pentru ca in