Presa tradițională, reprezentată de ziare, radio și televiziune, se află într-un declin evident. Se întâmplă la nivel mondial, importante publicații anunță renunțarea la edițiile tipărite. De asemenea, televiziunile caută modalități pentru a-și păstra telespectatorii și pentru a câștiga publicul tânăr, refugiat în rețelele sociale.

În România, tirajele publicațiilor s-au prăbușit, în ultimii ani. Ziare care vindeau sute de mii de exemplare zilnic abia reușesc să mai sară de zece mii de bucăți tipărite per ediție. Și zeci de titluri, la nivel local, regional și național, trec pe internet, unde impactul lor e, deocamdată, foarte scăzut. Ei bine, lucrurile nu stau la fel la nivelul televiziunilor. Chiar dacă audiențele sunt în scădere, de vină fiind, în opinia mea, calitatea foarte scăzută a programelor – producțiile bune, gen “Românii au talent”, țin, vinerea seara, milioane de români în fața televizoarelor -, România ocupă primul loc în Europa la orele petrecute în fața televizorului, pe cap de locuitor. Cinci ore și jumătate pe zi stau românii în fața televizorului. Bun, asta e o medie, dar spune multe despre noi. Faptul că ne luăm informațiile zilnice de la televizor e foarte grav. De ce? Simplu, pentru că gate-keeperii – cei care decid ce informații ne sunt utile, ce informații trebuie să primim și, atenție!, ce informații nu e bine să avem – joacă în interesul patronilor de presă, nu în cel al publicului. Imposibil de sancționat de CNA, devenit și el jucător politic, nesancționați de public prin mutarea canalului, acești patroni vor continua să comande un conținut editorial manipulator, în continuare bine primit de români. Rar, foarte rar, producțiile televiziunilor de știri – ca să ne raportăm la posturile care trebuie să furnizeze informații – răspund la întrebări simple: la ce-i ajută informația asta pe alegători? Le este utilă? Cum? Asta în condițiil