Someşul fierbe sfârtecat de malaxoarele draglinelor turbate

să scoată arginţi din măruntaie, în care odihneşte istoria

ca să mărească averea celor care

nu iubesc apele nu iubesc pădurile, nu iubesc pământul, nu iubesc vietăţile

iar ca preţ infam al răului din ei nu iubesc nici oamenii

se iubesc doar pe ei însişi şi nesăţioasele spre care aleargă

cuprinşi mereu de teama morţii ce poartă ca mască

înfăţişarea vestalelor implantate şi împthistrite zi şi noapte

cu argilă în culori saturate aidoma ouălor de Paşte.

Pustiit şi tulbure ar fi Someşul dacă aş avea curajul să scormonesc

în pântecul său ciuruit de maşinării şi semeni;

curgerea lui ar putea fi apa în care să-mi pot regăsi copilăria

dacă nu mi-aş frânge degetele în multe întrebări - discursuri.

mai putrezeşte în apele sale cânepa bătută în pari

după ce a fost snopită cu sârg de mâinile femeilor

de mâinile mamei ce a adunat în palmele sale averea rănilor

într-o viaţă de om pe care şi-a dorit-o să fie doar rod.

Trec pe uliţi colbuite călcând pe urmele paşilor unor mame împovărate

de al pruncilor nopţi nedormite, prunci grăbiţi să crească

pentru a deveni parte umană a unei lumi rostuită amar

atunci când deschide spre ei labirinturi cu uşi nevisate

ca apoi să-i închidă pe neaşteptate în teribile capcane.

Număr în gând doniţele mângâiate de mâinile mamei

ce adună cu grijă laptele aburind al Mândraiei

statornica văcuţă de pe uliţa dintre biserici

ce coboară şerpuind înspre Someş.

Ulmenii este locul meu cu mame-străbunici

unde călcând pe duleul dintre spice şi pe cel dintre mălaie

aş putea să dau peste fantoma zilei oglindite

în albia răului curat ca sufletele străbunilor

dar aş putea întâlni şi fantoma zilei de azi