Tocmai când speram într-o relativă înviorare - mai mult a stării de spirit, în aşteptarea primăverii - Institutul European de Statistică şi-a anunţat cele mai recente... numărători. Potrivit acestora, am fi deţinătorii unui "record" absolut, unul care ne trimite tocmai la coada Europei, de vreme ce suntem "cei mai săraci" de pe Bătrânul Continent. Adică fruntaşi la privaţiuni; la degradarea progresivă a existenţei. Mai exact, "românii câştigă cel mai puţin într-un an. În 2011, aveau, în medie, un venit de 2.116 euro pe an", sună ştirile negative. De ce nu ne surprinde?! Fiindcă era de la sine înţeles. Doar ne plângem de ani buni, pe marginea sărăcirii fără precedent?! A imposibilităţii de a depăşi o criză perpetuă, ale cărei rădăcini au fost gospodăreşte fixate şi neobosit udate, timp de 23 de ani. Chiar de către aceia care au adus ţara pe buza prăpastiei. În zadar încercăm să scăpăm de etichete păgubitoare pentru imaginea noastră, de popor harnic şi vrednic de cinste. Inutil ne revoltăm în faţa şuvoiului de încercări la care toţi românii au privit cu spaimă, cu durere, cu sfâşiere sufletească, fiind martorii celei mai stranii istorii, a ultimului sfert de veac. Un fel de complot pentru "instalarea" umilinţei absolute, a terorii financiare şi morale. Chiar credeţi că ei, cei care au urgentat "obţinerea" cifrei codaşe, nu ştiau încotro ne îndreptăm?! Nu au fost ei autorii mizeriei, ai regresului continuu? Ai scăpătării ce ne ţine calea? Ameninţându-ne în fiecare zi, trimiţându-ne pe tărâmuri improprii viziunii noastre despre viaţă, acolo unde nimeni nu ar vrea să ajungă.
"Sărăcia este părintele revoluţiei şi crimei", spunea Aristotel, în urmă cu peste 2000 de ani. Se subînţelege, revoluţie avem - una tacită, a neîmpăcării cu situaţia actuală, mai mult decât dramatică pentru majoritatea populaţiei, în urma vânzării, falimentării sau şterpelirii celor peste 1
