Papa Francisc a spălat joi picioarele a 12 deţinuţi, printre care şi două tinere, într-o închisoare din Roma, un gest fără precedent şi plin de emoţie făcut cu ocazia tradiţionalei liturghii din Joia Sfântă, relatează AFP.
Fostul arhiepiscop de Buenos Aires, Jorge Bergoglio, ales la 13 martie şi care şi-a ales numele ca omagiu pentru sfântul patron al celor mai săraci, Sfântul Francisc de Assisi, a ales să celebreze liturghia Cinei cea ce Taină cu tradiţionala spălare a picioarelor, în centrul de detenţie pentru minori de la Casal del Marmo, la marginea Romei, în loc de bazilica imensă şi rece, Sfântul Ioan Lateran.
În faţa a 50 de tineri adunaţi în capela închisorii, papa argentinian a pronunţat o scurtă predică improvizată, pe un ton simplu, accesibil şi călduros, înainte de a spăla picioarele a zece tineri şi două tinere, o catolică italiancă şi o musulmană de naţionalitate sârbă, informează Mediafax.
Cardinalul Bergoglio a realizat deja acest gest la Buenos Aires cu ocazia Joii Sfinţilor. Însă aceasta este prima dată la Roma când "spălarea picioarelor" de către un papă, ce simbolizează atitudinea serviabilă a lui Hristos în faţa discipolilor săi, are loc într-o închisoare şi este propusă şi fetelor.
"Este prima dată în istorie când un papă asociază femeile acestei ceremonii", chiar dacă "mulţi preoţi au făcut-o deja", dezvăluie părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului.
Semn al popularităţii papei Bergoglio, credincioşii s-au postat în numere mari de-a lungul drumului către închisoare.
Spălarea picioarelor reproduce "un semn care este o mângâiere a lui Isus", a declarat pontiful în vârstă de 76 de ani, subliniind că a făcut acest gest "din toată inima", "ca preot şi ca episcop". El nu a folosit cuvântul "papă".
"Isus a venit pentru a servi, pentru a ne ajuta. Să ne gândim bine: suntem întradevăr dispuşi