Scris de Diana Dutu - ARAD. Larisa şi Ovidiu Bulboacă au, fiecare, 27 de ani şi sunt nevăzători. Asta nu i-a împiedicat, însă, să-şi construiască împreună o familie. S-au căsătorit şi au doi copii: Aysha Maria (un an şi trei luni) şi Darius Ovidiu Andrei (2 luni).
Sunt doi copii frumoşi şi sănătoşi, iubiţi peste măsură de părinţii lor. De fetiţă se ocupă mai mult tatăl, iar de băieţel se îngrijeşte mai mult mama. „Dar fiecare din noi are ochi pentru amândoi copiii” – spune Larisa.
Cum îşi văd pruncii cei doi nevăzători? „Am imaginaţia mea de mamă” – explică, emoţionată, Larisa Bulboacă. Soţul ei răspunde aducându-ne în atenţie o întâmplare: „Ne aflam odată într-o farmacie, având-o pe Aysha în braţe. Ne-am întâlnit cu o cunoştinţă care a exclamat: «Vai, ce ochi albaştri şi ce păr blond are!» După ce am ieşit din farmacie, am întâlnit pe altcineva care ne-a spus că fetiţa e bruneţică şi are ochi căprui! Aşa că… aşteptăm să crească şi Aysha şi Darius, să ne spună ei cum sunt”. Larisa pune punctul pe „i”: „Un singur lucru e clar – copiii seamănă cu mine sau cu Ovidiu”.Detalii… „fireşti”
Este de neimaginat cum reuşeşte să se descurce familia Bulboacă! Credeţi că v-ar fi uşor în locul lor? Acoperiţi-vă ochii şi încercaţi, apoi, să alegeţi câteva haine din şifonier şi să vă îmbrăcaţi, să mergeţi în bucătărie, să luaţi nişte alimente din frigider, o farfurie de pe raft şi să vă apucaţi să mâncaţi… Nu uitaţi de copii! Şi ei trebuie spălaţi, îmbrăcaţi, hrăniţi, îngrijiţi…
Am întrebat-o pe Larisa un lucru foarte simplu: de unde ştie că o şosetă e perechea altei şosete. „Le simt ţesătura” – a răspuns cu naturaleţe. La fel de firesc ne-a explicat şi cum reuşeşte să nu scape laptele în foc: „Îl aud când fierbe”. Desigur, fiind nevăzători, toate celelalte simţuri ale lor sunt mult mai dezvoltate. I-am întrebat cum îşi dau seama când copilaşii au o problemă