Cei care nu ne-am născut chiar ieri în branşa asta nobilă, să-i spunem presă cu oarecare disponibilitate analitică a politicii, ştim cumva cam care sunt procedurile în domeniu, care e logica dominantă în acest spaţiu şi, una peste alta, ne-am cam făcut temele, pentru a avea măcar proprietatea unor termeni atunci când evaluăm buna credinţă şi performanţa unor personalităţi care evoluează în acest univers de expresie.

Sigur că asta presupune ceva efort de cunoaştere, nu e chiar o plăcere să citeşti şi să cunoşti prevederile statutare ale principalelor partide politice, cum nici nu e prea spectaculos să deprinzi practica şi procedurile parlamentare, măcar la nivelul presupus a fi familiar celor care pretind a fi oameni politici, demnitari aleşi sau numiţi, lideri cum s-ar spune.

Luni, în Parlament este ziua în care se adresează întrebări demnitarilor executivi, interogaţii care se depun şi în scris şi presupun un răspuns, ca oricare demers şi act înregistrat. Marţi este, în schimb, ziua în care se fac interpelări, adresate de asemenea miniştrilor, şi în care pot avea loc şi declaraţii politice, în limita timpului afectat fiecărei formaţiuni parlamentare, după ponderea mandatelor, timp gestionat la latitudinea liderului de grup. Aceste semnale, în absenţa ministrului întrebat sau interpelat, sunt preluate de ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, în prezent Mihai Alexandru Voicu.

Evident, fiind vorba de Parlament, subiectele acestor interogaţii şi interpelări, chiar dacă pot fi desprinse din problematica circumscripţiei ori colegiului respectivului parlamentar, trebuie totuşi să aibă vocaţie de generalizare şi extensie republicană, măcar ca efect de precedenţă ori replicare.

Faţă de aceste aspecte procedurale, la Iaşi, presa ar fi trebuit să fie excedată de întrebările şi interpelările lansate şi susţinute, dacă nu de toţi cei 25 de par