Și eu, Alex. Ștefănescu, vreau autonomie. Nu anatomie (ca în tinerețe), ci autonomie. Vreau ca banii pe care îi plătesc ca impozit să-i folosesc cum cred eu de cuviință, nu cum hotărăște statul român. De ce să contribui la construirea unor stadioane dacă nu mă pasionează fotbalul? De ce să dau banii pentru cercetări privind SIDA dacă nu am SIDA (și nici ocazii de-a o contracta)? De ce să investesc în campania de combatere a violenței în familie dacă la mine în familie nu se practică violența (cu excepția momentelor în care soția mea îl vede pe Crin Antonescu la televizor).
M-am săturat să plătesc pentru construirea unor autostrăzi pe care nu circul niciodată. Prefer să-mi construiesc pe cont propriu singura autostradă care mă interesează, București-Constanța. Eu, în mod sigur, n-aș lăsa-o neterminată. Dimpotrivă, aș prelungi-o până unde am nevoie, și anume până pe plaja de la Neptun, din dreptul Vilei Scriitorilor.
Vreau ca limbă oficială nu limba vorbită în prezent în România, ci limba română corectă, care e pe cale de dispariție. Dacă mă oprește, să zicem, un agent de circulație, pretind să mi se pună la dispoziție un translator care să facă posibilă comunicarea mea cu el:
AGENTUL: Viteza care ați avut-o la ora doisprezece a fost decât una din abateri…
TRANSLATORUL: Viteza pe care ați avut-o la ora douăsprezece nu a fost decât una din abateri…
EU. Eu ca șofer n-am încălcat nicio regulă.
TRANSLATORUL: Eu ca și șofer n-am călcat nicio regulă.
Vreau să am și un steag propriu – reprezentând chipul unei blonde pe un fond negru – pe care să-l arborez de Ziua Națională a Blondelor (instituită tot de mine). Am nevoie și de o monedă personală – alexul (cu un curs bun: 1 alex să valoreze 5 lei − ceva mai mult decât 1 euro).
În curtea mea se va putea intra numai cu pașaport, vizat de mine (iar documentul va trebui arătat cățelei mele, A
