Menzies România, parte a grupului Menzies Aviation plc, furnizor britanic global de servicii de handling pasageri, rampă şi cargo, a fuzionat, prin absorbţie, cu două dintre subsidiarele sale locale, Menzies Aviation Transilvania şi Menzies Aviation Timişoara, informează un comunicat de presă.
Procesul de fuziune a fost finalizat la începutul anului curent.
Procedura a avut ca scop consolidarea economică şi funcţională a operaţiunilor societăţilor care au fuzionat, centralizarea managementului, realizarea unei sinergii în derularea activităţilor comerciale, susţinerea nevoilor investiţionale, asigurarea unei utilizări mai eficiente a resurselor umane şi logistice.
Anca Danilescu, Avocat asociat ZRP, a declarat: "Specificul activităţii societăţilor implicate a reprezentat principala provocare a acestei fuziuni: a fost necesar să se analizeze cu atenţie posibilitatea de a transfera autorizaţiile existente deţinute de societăţile absorbite către societatea absorbantă precum şi eventualele dificultăţi în a obţine în timp util noi autorizaţii, astfel încât fuziunea să nu creeze sincope în desfăşurarea normală a activităţii. Faptul că firma noastră oferă servicii integrate de asistenţă juridică şi fiscală a fost un factor important în finalizarea cu succes a operaţiunii: comunicarea perfectă între membrii celor doua echipe a eficientizat serviciile acordate şi a asigurat rapiditatea atât de necesară în cazul unor asemenea tranzacţii".
Pe parcursul procesului de fuziune asistenţa juridică şi fiscală a fost asigurată în integralitate de o echipă interdisciplinară a ZRP şi ZRP Tax, coordonată de Anca Danilescu, avocat asociat, respectiv de Ioana Hoeckl, Partener ZRP Tax.
F.A. Menzies România, parte a grupului Menzies Aviation plc, furnizor britanic global de servicii de handling pasageri, rampă şi cargo, a fuzionat, prin absorbţie, cu două di