Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conferinţă la Primăria Oradea - "O şansă pentru viitor" - Avantajele procedurii de mediere

Publicat in Crisana, vineri 29 martie 2013 ·

Asociația "O Șansă pentru Viitor", alături de Asociaţiile Mediatorilor din Bihor, a organizat ieri, în Sala mare a Primăriei Oradea, conferinţa "Medierea - procedură şi practică".

La eveniment au participat reprezentanţi ai instanțelor din Bihor, ai Asociaţiilor Mediatorilor, reprezentanți ai Consiliului de Mediere, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, reprezentanţi ai diferitelor instituţii locale şi judeţene, mediatorii, notari, avocați, executori judecătoreşti, dar şi studenţi. Conferinţa a fost deschisă de către Alina Gorghiu, mediator, deputat în Parlamentul României şi iniţiator al Legii 115/2012 privind medierea. „Mă bucur că am revenit după un an şi jumătate la Oradea, în aceeaşi sală, pentru a vorbi din nou despre ceea ce înseamnă medierea. Din punctul meu de vedere este una dintre cele mai bune legi ale medierii din UE", a spus în deschidere Alina Gorghiu. Serviciul de informare privind medierea este unul gratuit şi va fi oferit doar în cadrul unor birouri specializate. Dacă în urma şedinţei gratuite de informare, părţile cad de acord să îşi rezolve conflictul prin mediere, banii cheltuiţi şi timpul alocat rezolvării conflictului scad considerabil, beneficiarii bucurându-se în plus de confidenţialitate garantată prin contract. Legea care a introdus medierea ca procedură obligatorie ajută cetăţenii să-şi rezolve problemele în timp mai scurt şi mai eficient, de cele mai multe ori părţile implicate rămânând în relaţii foarte bune după încheierea sesiunilor de mediere. Prin procedura de mediere se pot rezolva conflicte la desfacerea căsătoriei, la partaj sau la exercitarea drepturilor părinteşti. În egală măsură, medierea va fi o procedura eficientă pentru litigiile comerciale şi chiar cele penale, acolo unde retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Nu în ultimul rând, la mediere pot apela cei chemaţi

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 55 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 32 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°