Reprezentanţii Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete.
Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată, în spectacolul lui Silviu Purcărete, ca un personaj multiplicat, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe.
Aflat la cea de-a treia generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în toamna acestui an ca urmare a limitei de vârstă impusă de rol.
Apelul se adresează fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani.
Castingul va avea loc în datele de 7 şi 8 aprilie, de la ora 12:00, la sediul Teatrului Naţional din Sibiu, iar programarea la interviu se face prin email la adresa teatru@sibfest.ro sau prin telefon la numărul 0731 909 288, persoană de contact Luminiţa Puiuleţ.
La interviu, candidatele vor avea de interpretat un cântec, de preferabil în limba germană. Castingul se va desfăşura în prezenţa compozitorului Vasile Şirli, directorul muzical al Disneyland Paris.
Spectacolul “Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera în 2007, în cadrul Programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, fiind prezentat mai apoi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh.
Reprezentanţii Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete.
Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată, în spectacolul lui Silviu Purcărete, ca un personaj multiplicat, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe.
Aflat la cea de-a treia generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în toamna acestui an ca urmare a limitei de vârstă impusă