Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de împrumut interbibliotecar, tot mai solicitat

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Serviciul de împrumut interbibliotecar ce funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a devenit foarte solicitat, mai ales de publicul interesat de cercetare. Potrivit celor spuse de bibliotecarul Claudia Hanganu, pe parcursul anului trecut au fost solicitate, prin intermediul acestui serviciu, peste 60 de titluri. „Majoritatea solicitărilor au fost pentru cărţi din domeniul medicinei, dar şi din matematică, istorie, beletristică şi istorie. Beneficiari au fost diverse categorii de public, şi anume elevi ai şcolilor sanitare postliceale, cadre medicale, jurnalişti, cadre didactice, etc.”, a detaliat Claudia Hanganu, precizând că Serviciul de împrumut interbibliotecar vine în întâmpinarea solicitărilor diferitelor categorii de utilizatori şi oferă posibilitatea de a studia şi de a consulta documente care nu se regăsesc în colecţiile Bibliotecii Judeţene.

Cum şi cine poate beneficia de împrumutul interbibliotecar

De Serviciul de împrumut interbibliotecar pot beneficia toţi vrâncenii care au permis de intrare la Bi-bliotecă. Cei care nu au încă aşa ceva îţi pot face, permisul fiind gratuit şi eliberându-se în baza cărţii de identitate, tuturor locuitorilor judeţului Vrancea.

Solicitarea unui astfel de împrumut se face personal, la Sediul central al Bibliotecii din strada Mihail Kogălniceanu nr. 12, Secţia de împrumut la domiciliu, persoana de contact, bibliotecar Claudia Hanganu, sau prin e-mail, la adresa cititori@bjvrancea.ro. „Se completează o cerere în care se trec datele solicitantului, titlurile cărţilor solicitate şi numele bibliotecii furnizoare. Bi-bliotecarul responsabil completează formularele tip de împrumut şi le trimite, în format electronic, bibliotecii furnizoare care impune ulterior condiţiile de împrumut, adică stabileşte termenul de împrumut, taxele de transport şi de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 30 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 42 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 45 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°