Două autoturisme au fost implicate într-un accident, sâmbătă dimineață, în jurul orei 10:00, evenimentul rutier petrecându-se pe Calea Unirii din municipiul Suceava, la câteva sute de metri de sediul Inspectoratului Școlar Județean.
Din primele date furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, un autoturism Renault Megane, condus de o tânără de aproximativ 30 de ani, care mergea dinspre centrul municipiului spre cartierul Burdujeni, a pătruns pe contrasens, izbind frontal un Nissan Micra, care circula din sens opus.
Șoferița autoturismului Renault a pierdut controlul volanului, susţin poliţiştii, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed.
În zonă s-au produs de-a lungul anilor zeci de accidente rutiere, cauzate în principal de viteza peste limita legală cu care rulează mașinile pe acea porţiune de drum.
În urma accidentului, una dintre mașini a fost proiectată şi în poarta unei case din zonă.
„Merg ca nebunii pe aici”, se plângea proprietarul respectivei gospodării.
Şoferul de pe Nissan Micra a fost transportat la spital, însă din câte se pare acesta a nu a fost rănit grav.
Conducătoarea auto care a provocat accidentul a scăpat fără leziuni.
Două autoturisme au fost implicate într-un accident, sâmbătă dimineață, în jurul orei 10:00, evenimentul rutier petrecându-se pe Calea Unirii din municipiul Suceava, la câteva sute de metri de sediul Inspectoratului Școlar Județean.
Din primele date furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, un autoturism Renault Megane, condus de o tânără de aproximativ 30 de ani, care mergea dinspre centrul municipiului spre cartierul Burdujeni, a pătruns pe contrasens, izbind frontal un Nissan Micra, care circula din sens opus.
Șoferița autoturismului Renault a pier