În judeţul Suceava vor funcţiona 8 centre de evaluare psihosomatică a copiilor pe care părinţii vor să-i înscrie la clasa pregătitoare sau, după caz, la clasa I, fără să fi împlinit vârsta la 31 august, a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prof. Gabriela Scutaru. Ea a explicat că vor fi evaluaţi psihosomatic copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, ai căror părinţi solicită înscrierea acestora la clasa pregătitoare, dar şi cei care împlinesc vârsta de 7 ani, în aceeaşi perioadă, şi pe care părinţii vor să-i dea în clasa I.
Inspectorul general adjunct Gabriela Scutaru a mai informat că două centre de evaluare psihosomatică vor fi deschise în municipiul Suceava, la sediul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 şi la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) din cartierul Burdujeni.
Celelalte vor funcţiona la CN „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, care va deservi zonele Siret şi Solca, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Fălticeni, CN „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, Liceul „Ion Luca” din Vatra Dornei şi Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.
Evaluarea va fi realizată de toţi cei 48 de psihologi şcolari aflaţi în subordinea CJRAE, care au fost repartizaţi pe cele 8 centre, fiind numit un responsabil pentru fiecare centru.
Prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare va demara pe 2 aprilie, iar începând de luni, 1 aprilie, va fi disponibil, la IŞJ Suceava, Tel Verde 0800616230, pentru părinţii care doresc informaţii legate de clasa pregătitoare. Conducerea IŞJ a desemnat, pentru a răspunde la acest telefon, între orele 8-16, o persoană care face parte din Comisia judeţeană de înscriere.
O altă sursă de informare accesibilă părinţilor care doresc să afle mai multe detalii legate de unită