Comunele Gilău şi Mihai Viteazu sunt implicate într-un proiect de reconversie profesională pe fonduri europene. Cursurile se desfăşoară printr-un Program Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, intitulat „Cariera în Rural - şi noi învăţăm, şi noi acţionăm”, având ca ţintă femeile din cele două comune aflate în căutarea unui loc de muncă.
Proiectul este unul mai amplu şi cuprinde în total şase sate din judeţul Cluj, printre care şi Tureni, Iara, Poieni şi Vad.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea cadrului de organizare, funcţionare şi promovare activă a unor structuri şi mecanisme operaţionale eficiente pentru resursele umane din mediul rural, în vederea facilitării şi dezvoltării profesionale şi personale, ca principali indicatori de creştere a gradului de sustenabilitate în zonele rurale din judeţul Cluj. Obiectivele specifice constau în dezvoltarea unor reţele de parteneriat la nivel local şi zonal, în 6 comunităţi rurale selectate din judeţul Cluj, creşterea gradului de integrare socio-profesională pentru cel puţin 120 de persoane, creşterea numărului de persoane care demarează afaceri/activităţi independente în domenii non-agricole şi îmbunătăţirea culturii antreprenoriale.
Cele două cursuri au loc între 8 şi 12 aprilie în Gilău şi între 15 şi 19 aprilie în Mihai Viteazu.
Comunele Gilău şi Mihai Viteazu sunt implicate într-un proiect de reconversie profesională pe fonduri europene. Cursurile se desfăşoară printr-un Program Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, intitulat „Cariera în Rural - şi noi învăţăm, şi noi acţionăm”, având ca ţintă femeile din cele două comune aflate în căutarea unui loc de muncă.
Proiectul este unul mai amplu şi cuprinde în total şase sate din judeţul Cluj, printre care şi Tureni, Iara, Poieni şi Vad.
Obiectivul general al proiectului constă