Regimul fiscal al maşinilor achiziţionate pe firmă este în vizorul autorităţilor fiscale de mai mulţi ani. Din luna februarie 2013, acest regim a suferit încă o modificare.
Mi-am propus să trec în revistă aspectele principale de care trebuie să ţină cont un contribuabil persoană juridică care achiziţionează şi foloseşte un autoturism. Problemele fiscale relevante includ deductibilitatea fiscală, implicaţii pe partea de impozitare a beneficiilor asimilate cu salarii, regim de TVA şi chiar, mai rar întâlnit, impozitul pe o presupusă distribuţie de dividende. Să le luăm pe rând.
Impozitul pe profit
Până în luna iulie 2012, exista problema de deducere limitată doar în legătură cu cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate destinate exclusiv transportului rutier de persoane şi încadrate în anumiţi parametri tehnici.
De la 1 iulie 2012 s-a mai introdus o limitare la 50% a dreptului de deducere pentru cheltuielile de funcţionare, întreţinere, reparaţii, cheltuielile cu lubrifianţi, cu piese de schimb, impozitele locale, RCA, inspecţiile tehnice periodice, rovinieta, chiriile, partea nedeductibilă din taxa pe valoarea adăugată, dobânzile, comisioanele, diferenţele de curs valutar etc., adică tot ce putea fi inclus în noţiunea de „orice cheltuieli direct atribuibile unui vehicul“. Atenţie însă: în acel moment nu se includeau în această categorie cheltuielile pe care contribuabilul le înregistra în legătură cu amortizarea vehiculelor respective. Această „excepţie“ a fost şi ea afectată începând cu luna februarie 2013, când s-a limitat deducerea amortizării la mai multe tipuri de vehicule la suma de 1.500 lei pe lună. În mod evident, măsura s-a adresat în primul rând autoturismelor scumpe cumpărate pe firmă. Legea totuşi prevede posibilitatea deducerii integrale a cheltuielilor atribuibile (mai puţin amortizar
