Fără să fie genul “pictez de când mă ştiu”, fără a avea, în primii ani, un model feminin din istoria artei – Georgiana Vrânceanu Cotuţiu s-a visat pictor şi a reuşit să-şi împlinească visul. Încearcă, în fiecare sâmbătă, la Scenica, să descopere misterele culorilor alături de copii sau desluşind magia ascunsă a luminii...

Există şabloane pentru orice: pentru artiştii neînţeleşi şi singuratici, pentru artiştii cu părul vâlvoi şi papucii scâlciaţi, eventual. Există şi şablonul artistului excentric sau cel al artistului foarte popular, dar toate acestea există mai mult în imaginaţia colectivă decât în realitate – consideră Georgiana Vrânceanu Cotuţiu, amintindu-şi de primii săi paşi în pictură:

„Clasicul „pictez de când mă ştiu” mi se pare cam mult spus... Am însă amintiri cu albume de artă cu lucrări de Tonitza, Ghiaţă, Luchian – ce se găseau prin anii ’80... Le răsfoiam şi-mi imaginam că cei care le-au pictat sunt cel puţin nişte zei. Prin clasa a treia am început să-i copiez: mă interesa şi rama lucrărilor şi ţineam să desenez ramă la orice mâzgălitură. Cu arabescuri şi motive vegetale cum vedeam prin alte clase la goblenuri... În clasa a V-a am avut prima mapă cu lucrări, mă pregăteam pentru Liceul de Artă, mă priveam foarte serios şi-mi tot deschideam mapa cu gesturi largi. În aceşti ani am început să „VĂD”. Nu era cum îmi imaginasem...”

După anii de liceu la „Corneliu Baba” au urmat cei de facultate, la Arte Vizuale, în Oradea. Din 2003, timp de 3 ani, a fost profesor chiar în liceul pe care l-a absolvit:

„Marcel Lupşe, cel care mi-a fost profesor şi îndrumător, m-a ajutat atunci enorm, mi-a oferit atelierul lui şi mi-a găsit un loc în desfăşurarea orelor de la grupa lui de pictură. Mare noroc am avut, a fost un început uşor şi frumos datorită lui. Alexandru Gavrilaş m-a sprijinit în acţiunile pe care le făceam cu copiii, a fost un director