În cei aproape 60 (ptiu!) de ani de viaţă, am văzut şi am auzit tâmpenii cât pentru alte câteva zeci de vieţi. Am întâlnit nenumărate tipuri de neisprăviţi, dar vă mărturisesc că nici măcar un singur exemplar nu suferă comparaţie cu numitul Piţurcă, iar cantitatea şi calitatea imbecilităţilor debitate şi comise de ăsta, de asemenea sunt incomparabile. Cu fiecare zi care trece de la cataclismele cu Ungaria şi Olanda, parcă tot mai multe şi mai gogonate auzim în legătură cu acest caz de-a dreptul patologic. Ca să avem un punct de plecare, propun să ne amintim pentru care motiv a făcut dumnealui pârnaie: pe vremea comunismului, exista în Codul Penal o chestie care se numea „practicarea jocurilor de noroc interzise prin lege”. În traducere liberă, asta însemna că n-aveai voie să joci nici table, nici poker, nici rummy pe bani, că puteai face puşcărie. Ei, şi? Nu jucau românii table, poker şi rummy pe bani? Ba da, cred că toţi. Dar n-am auzit niciodată ca vreunul să fi fost arestat şi condamnat, cu o singură excepţie: numitul Piţurcă Victor. Întrebarea e: cât de prost trebuie să fii ca să faci puşcărie pentru ceva pentru care nimeni altul (din 18 milioane!) n-a făcut niciodată? Plecând de aici, restul vine aproape de la sine: cum poţi încredinţa echipa numită România unui prost? Dar cum o poţi încredinţa unui pârnăiaş? Ba şi de 3 ori la rând, după ce la fiecare din precedentele două, l-ai dat afară de prost? Ca-n legile lui Murphy, există şi un corolar, pe filiera vechii ziceri: Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Deci, n-ajunge I.Q.-ul negativ, nici pârnaia, nici bretonul ăla de fraier, din dosul gării, nici treningul ca de cocalar tot fraier cu care apare la conferinţele de presă, peste toate mai face şi „fiţe şi talente” cu oamenii ăia chemaţi la lot (şi aici mă refer mai ales la Mutu), de parcă el, Piţurcă, n-ar fi stat în „cantonament” la Gh