Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţările prin Prima Casă au ajuns la 3,18 miliarde euro

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, rata de default fiind în prezent de 0,1%, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri în valoare de 572 milioane de euro, potrivit datelor Fondului de Garantare. În 2013 au fost depuse 6.000 de cereri, valoarea finanţării fiind de 210 milioane de euro. În 2012 cererile depuse au totalizat 1,01 miliarde de euro, pentru 27.000 de dosare, conform datelor prezentate miercuri de Irina Constantinescu, director coordonator Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). "La ritmul în care se acordă garanţiile suma ar ajunge pentru tot acest an. Toate băncile care solicită suplimentarea banilor primesc bani în funcţie de ritmul creditării. Dacă se vor menţine aceleaşi condiţii banii vor ajunge pentru tot anul. Suma de 572 milioane de euro reprezintă fonduri alocate deja băncilor", a declarat Constantinescu, la o conferinţă pe teme imobiliare. Ea a arătat că Fondul primeşte circa 100 de dosare pe zi. Referindu-se la posibilitatea modificării programului "Prima Casă" în "Noua Casă", Constantinescu a arătat că Fondul a recomandat în cadrul consultărilor care vizează acest program să se aibă în vedere încurajarea achiziţiilor de construcţii noi. "Acest program a fost unul de sprijin, dar nu poate continua în aceste condiţii. Trebuie să vedem ce se poate face cu banii respectivi pentru a se încuraja anumite sectoare, nu trebuie să suştinem la nesfârşit doar piaţa veche", a adăugat reprezentantul Fondului. Potrivit datelor FNGCIMM, ponderea imobilelor noi (construite după 2008) a crescut de la mai puţin 30% în primii ani la 34% în 2012. În funcţie de numărul de camere, preponderent au fost achiziţionate prin program cel cu 2 camere (51% pe total program), urmate de cele cu 3 camere. Circa 70% dintre beneciari au vârste de 25-35 de ani,

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 39 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°