Mureşenii vor dormi mai puţin cu o oră duminică, iar efectele schimbării orei vor fi simţite chiar şi la începutul săptămânii viitoare. Mâine dimineaţă, ora 3.00 devine ora 4.00, marcându-se astfel trecerea la ora de vară.
Prin urmare, duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore. Ora oficială de vară este valabilă până în data de 27 octombrie, ora 04.00.
Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.
Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.
Mureşenii trebuie să fie atenţi, întrucât trecerea la ora de vară poate afecta ceasul biologic al fiecăruia. Conform unor studii efectuate de specialiştii de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, organismul uman nu se poate adapta acestei treceri la ora de vară şi ne influenţează rutina zilnică o bună perioadă de timp, până când organismul se acomodează cu noul ritm.