Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BANI EUROPENI PENTRU DISTRIBUIREA FRUCTELOR ÎN ŞCOLI

Publicat in Ziar Dambovita, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Comisia Europeană a aprobat alocarea finală a fondurilor UE pentru programul de distribuire de fructe şi legume în şcoli, denumit “Schema de Distribuire a Fructelor în şcoli”, pentru anul şcolar 2013/2014. 24 dintre statele membre ale Uniunii Europene (inclusiv Croaţia, după aderare) s-au înscris în programul de anul acesta, singurele ţări care au decis să nu participe în program fiind Suedia, Finlanda şi Marea Britanie.

“Schema de Distribuire a Fructelor în şcoli” are la dispoziţia sa fonduri europene în valoare de 90 milioane de euro pentru anul şcolar 2013/2014, iar principalii beneficiari vor fi Italia, care va primi 20.5 milioane de euro prin intermediul schemei, urmată de Polonia (13,6 milioane de euro), Germania (12 milioane de euro), România (4,9 milioane de euro), Franţa (4,7 milioane de euro), Ungaria (4,5 milioane de euro), Spania (4,4 milioane de euro) şi Republica Cehă (4,2 milioane de euro).

Aceasta este cea de-a cincea ediţie a programului, de la lansarea iniţiativei în 2009, iar numărul de copii care au beneficiat de pe urma lui a crescut constant. Pe parcursul anului şcolar 2011/2012, perioada cea mai recentă pentru care sunt disponibile date statistice, mai mult de 8,1 milioane de copii din statele membre UE participante au primit porţii regulate de fructe şi legume în şcoli.

Schema beneficiază de cofinanţare, ceea ce înseamnă că volumul de fonduri europene pus în joc trebuie să fie egalat prin contribuţii naţionale sau private. Acest program reprezintă una dintre iniţiativele importante la nivelul Uniunii Europene pentru încurajarea obiceiurilor de alimentaţie sănătoasă în rândul elevilor; prin adoptarea la o vârstă fragedă, aceste obiceiuri au o şansă mai mare să fie menţinute pe întreg parcursul vieţii. Alimentaţia sănătoasă joacă un rol important în prevenirea problemelor de sănătate asociate proastei nutriţii, precum obezitate

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 21 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum 57 minute
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 55 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 49 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 26 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°