Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, revenire spectaculoasă pe micile ecrane: Am devenit un om liber

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 30 martie 2013 ·

După o absenţă de aproximativ două luni din viaţa publică, Becali a dezvăluit de ce a decis să nu mai acorde interviuri decât televiziunilor sportive. Parlamentarul a povestit şi ce a mai făcut în timpul petrecut departe de ochii presei.

Gigi Becali a explicat telespectatorilor România TV motivul pentru care a ales să nu mai acorde interviuri.

“Am luat hotărârea asta pentru că simţeam aşa o presiune în ceafă şi unii îmi spuneau că e vorba de stres şi am început să înţeleg. Am schimbat şi numărul de telefon şi atunci mi-am dat seama ce înseamnă să fi un om liber. Am devenit un om liber. Eram sclavul televiziunilor aşa că acum mai sunt doar 25 la sută sclav că sunt sclav numai la televiziunile de sport şi 5 la sută sclav la RTV că vin la tine”, a spus Becali.

Latifundiarul a povestit pentru România TV din experienţa lui pe muntele Athos.

“Nu îmi vine să cred că am făcut drumul ăsta, am fost inconştient. De două ori am mai făcut asta, o dată când am făcut tragere. Şi o dată am luat oi de la Didra, am venit pe jos până la Pipera şi mergeam şi dormeam”, a precizat acesta.

Pe muntele Athos, Gigi Becali a pus o lumânare şi pentru judecătoarea care l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării.

“Când am fost pe munte am învăţat despre smerenie şi neascultare. Când te duci acolo începi să ai gânduri, să te cureţi. Am pus lumânare pentru ea (judecătoarea n.r.) şi am zis să mă ierte pe mine că am avut gânduri şi blesteme şi dă-i minte bună să nu mai execute ce-i zice preşedintele”, a adăugat Gigi Becali.

Împăcat cu sine, Becali îşi poartă mereu în suflet amintirile dragi, petrecute alături de familie.

“Eu decât să sufere copiii mei şi nevasta mea şi familia mea, mai bine mor. Eu şi cu surorile mele am avut o dragoste de-asta cum trebuie să fie. Îmi aduc aminte când mi-a spus sora mea cea mare mi-a sp

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 42 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 53 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 57 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 22 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°