Avizi de bani și influență, politicieni, milionari sau magistrați au fost interceptați pe când puneau la cale lovituri răsunătoare. Au lăsat în urma lor transcrieri de pomină
În goana disperată după diverse avantaje, interceptaţii telefonic îşi plâng de milă că nu mai ştiu cum să pună problema atunci când au de rezolvat o chestiune „sensibilă”, care presupune împărţirea şpăgii. Vremurile de altădată au trecut, când între colegi se rezolva orice favor, pe principiul „te ajut ca să mă ajuţi”. Relevantă în acest sens este discuţia fostului judecător Petru Podea de la Tribunalul Prahova cu denunţătorul său. „Bă, eu nu mai ştiu cum să vorbesc cu oamenii în ultima vreme şi mai ales cu colegii mei. Nu mai e pleiada aia a noastră, cum vorbeam noi între noi, deschis. Te rog să mă crezi”, se destăinuia judecătorul.
În alte cazuri, cum ar fi al Vioricăi Dinu, magistrat de la Tribunalul Bucureşti arestat pentru luare de mită, se folosea la telefon un limbaj disimulat. Astfel, într-o convorbire cu soţul ei, Dinu spune: „Vezi că n-am mai stat să plătesc impozitu’ la Administraţia Financiară, că era o coadă (...) lunea e prea aglomerat, trebuie să găsim o altă zi”, cu referire că nu a reuşit să-l pună în libertate pe afaceristul Dinel Staicu. Rețeaua șpăgarilor din Tribunal. Lăcomia judecătoarelor: 800.000 € în patru luni!
Sub „acoperire”
Cu limbajul codat pe care-l înţelegea „şi un copil de grădiniţă” (după cum l-a descris colegul de dosar Costel Căşuneanu) fostul senator Cătălin Voicu voia să refacă în trei ani „reţeaua” infracţională care l-ar fi îmbogăţit dacă ajungea ministru de Interne. Trimis în judecată, a ajuns să conteste înregistrările şi să susţină că nu este vocea lui pe bandă.
Sorin Oviu Vîntu împărţea ministere la telefon de acasă, de pe strada Paris, şi îngropa parteneri de afaceri pe dealurile Moldovei, în timp ce un proxenet îşi lăuda „m