Prea multă încruntare! Supapa bancului funcționează, de-o vreme, cu precădere în zona hazului de necaz, care, zice-se, e-o componentă a „spiritului nativ al poporului român”, fiind cuibărit în „fibra noastră națională”! În analiza ADN-ului oricărui compatriot, o anume nucleotidă din lanțul polimer ar semnala chimic întotdeauna prezența hazului de necaz! Bulă n-a murit, dar s-a mai responsabilizat: nu ne mai delectează cu prostioare glumețe în sine: de-o vreme, bancurile lui au ținte politice.

Sociologia urmează să deslușească semnificațiile revenirii politicului în structura bancului dâmbovițean. Unii văd conotații negative: „umorul devine o formă comodă de activism civic amestecat cu oarecare doză de lașitate”, în vreme ce Paler chiar dramatizează: „românii preferă să facă haz de necaz și să amenajeze un talcioc pe orice Golgotă”. Chiar de-i așa, câtă vreme hazul nu numai că ascunde necazul, amortizându-i sonurile întristătoare, ci și amendează acid tare sociale, să-i reconfirmăm dreptul la cetățenie și-n veacul XXI: e de-al casei, de-al nostru, din popor. Să ne trăiască! De altfel, a rămas ultimul domeniu în care mai are ce investiga cercetătorul în căutarea „folclorului nou”, cu precizarea că principala condiționare a creației populare, „trecerea din gură în gură”, s-a modificat electronic, devenind „din computer în computer”.

Cu același efect perfecționist al contribuției colective, câtă vreme textele atestă ameliorări la (și prin) alunecarea din blog în blog (și noi am mai dres versurile de mai jos). Cum multe nu-s semnate, le-am putea include în compartimentul „folclor nou”, compromis grav prin contrafacere cândva, real și original acum. Iată, de pildă, câteva noi „Legi ale lui Murphy” – formulări pe cât de istețe, pe atât de amare: „Teoria distribuirii spațiului – a/ este loc sub soare pentru toată lumea, b/ inutil, fiindcă toată lumea vr