Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare a fost schimbat din funcţie

Publicat in Curierul, sâmbătă 30 martie 2013

Directorul general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Dulcea, a fost schimbat din funcţie vineri, în locul său fiind numit Marius Preda, fostul director al platformei Romag Prod din cadrul RAAN.

Potrivit prim-vicepreşedintelui Blocului Naţional Sindical, Ion Pisc Scrădean, conducerea RAAN a fost schimbată în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie de vineri, prin ordinul ministrului Energiei, Constantin Niţă, fostul director al Romag Prod Marius Preda fiind numit director general al Regiei în locul lui Gheorghe Dulcea.

Gheorghe Dulcea a revenit în funcţia de director economic, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2011.

Marius Preda lucrează în cadrul RAAN din anul 1983, iar din anul 2001 a fost director al Combinatului de Apă Grea, Romag Prog.

Pisc a mai spus că, totodată, a fost schimbată conducerea platformei Romag Termo, director fiind numit Octavian Graure, fost director al Complexului Energetic Turceni, acesta având misiunea de a transfera în plată Termocentrala către Complexul Energetic Oltenia (CEO), în următoarele trei luni, în contul datoriei de peste 110 milioane de lei pe care o are RAAN către CEO, pentru cărbunele care a fost livrat şi neplătit.

Potrivit sindicatelor, la Guvern se află un proiect de hotărâre de Ordonanţă de Urgenţă care prevede reorganizarea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare şi care va fi dezbătut luni în comisia de dialog social. Proiectul prevede ca, în prima etapă, cele două institute ale RAAN: Sucursala Cercetări Nucleare (SCN) Piteşti şi Sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (SITON) Bucureşti se vor comasa într-o regie separată de cercetare şi proiectare.

În a doua etapă, în următoarele trei luni, sucursala Romag Termo ar urma să treacă în plată către Complexul Energetic Oltenia, iar în cea de-a treia etap

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°