Jandarmii au apărut în Principatele Române odată cu renaşterea armatei moderne, după revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica i-a organizat ca Armă, înfiinţând primul regiment de jandarmi.
Alexandru loan Cuza a inclus acest corp în cadrul armatei permanente şi, astfel, Jandarmeria a devenit o Armă a oştirii române.
În timpul lui Carol I, la 1 septembrie 1893, Jandarmeria se constituia ca instituţie a statului, acreditată cu asigurarea securităţii şi ordinii publice, în special în mediul rural, acolo unde trăia şi muncea peste 75% din populaţia ţării.
Ca Armă a armatei române, Jandarmeria a fost o prezenţă activă în toate războaiele duse de aceasta, executând în principal poliţia frontului, asigurând ordinea şi securitatea în zona armatelor de operaţii şi înapoia lor.
Considerate astăzi necesitate de identitate, cele peste două decenii trecute de la momentul 1989, scormonesc în memoria camarazilor, jandarmi de mare onoare, care după ce şi-au încheiat cu sentimentul datoriei împlinite cariera, au rămas pilonii de sprijin pentru generaţiile ce le-au urmat.
Pornind de la conceptul de forţă de poliţie cu statut militar, Armei i se subliniază identitatea de instituţie specializată cu dublu rol în gestionarea problematicii ordinii şi siguranţei publice, apărării şi securităţii naţionale.
Situaţia geostrategică a României în anii 90, contextul politico-militar continental şi regional, democraţia, restructurările coloşilor industriali, noua abordare a coexistenţei problematicii sociale cu aplicarea legii au impus măsuri organizatorice, structurale şi de pregătire a forţelor de ordine pentru a fi capabile să contracareze acţiunile ostile îndreptate împotriva ordinii şi siguranţei publice, a instituţiilor statului şi să se angajeze cu tot potenţialul în efortul general de apărare.
La 30 ianuarie 19
