Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum funcţionează atracţia sexuală?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Mecanismul de declanşare a dorinţei sexuale a fost descifrat de cercetătorii francezi, care au apelat la o serie de tehnici de monitorizare a creierului.

Cum poate fi explicat fenomenul atracţiei sexuale? Puţin câte puţin, creierul uman dezvăluie misterele care înconjoară miliardele sale de conexiuni neuronale, explică lefigaro.fr, citat de Mediafax.

Sigmund Freud a fost unul dintre primii savanţi care au considerat sexualitatea umană ca fiind subiectul unui studiu de sine stătător. El a descris dorinţa sexuală ca pe un proces aflat la graniţia dintre mental şi fizic. Limitat de mijloacele epocii sale, Freud considera biologia ca pe „un tărâm al posibilităţilor nelimitate”, o potenţială sursă de informaţii „dintre cele mai surprinzătoare”.

Întrebările despre resorturile dorinţei fizice îşi află după multă vreme răspunsurile, puţin câte puţin, graţie progreselor înregistrate în domeniul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională, proces ce permite observarea în direct a felului în care funcţionează creierul uman.

La om, implicarea creierului intervine în toate stadiile comportamentului sexual, în două etape: evaluarea valorii stimulilor („ceea ce este atractiv sexual pentru cineva este oare la fel de atractiv şi pentru altcineva?”) şi controlul în ceea ce priveşte trecerea la actul propriu-zis.

Oamenii vor fi percepuţi ca fiind atrăgători în funcţie de numeroşi factori: sex, vârstă, caracteristici fizice şi factori culturali. Însă, afirmă Serge Stoleru, cercetător la Inserm, specialist în studiul dorinţei sexuale umane, „indiferent de criteriile de atracţie sau de repulsie, mecanismul creierului implică întotdeauna o zonă situată deasupra orbitelor ochilor, în regiunea orbito-frontală a cortexului. Prin activarea semnalelor neuronale, se remarcă faptul că această zonă activează mecanismul de evaluare şi plăcerea de a vedea în acea p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 26 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 15 minute
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

VIDEO Dan Negru, mesaj viral de alegeri: „Eu am făcut greșeala asta acu’ vreo 30 de ani. M-am lăsat încăierat de ei”

HotNews acum 14 minute
Un mesaj video al lui Dan Negru, în care realizatorul TV le-a reamintit românilor că nu merită să se certe cu prietenii ori familiile din cauza diferenţelor de viziune privind politicienii, s-a viralizat vineri rapid pe Facebook, scrie Pagina De Med

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°