Prima doamnă a Statelor Unite se teme că soţul ei, Barack, i-ar putea pune coarne cu una dintre frumuseţile cu care s-a întreţinut cordial în ultima vreme.
Michelle Obama a intrat în panică.
“Michelle scoate flăcări pe nas. E geloasă de nu se poate”, a dezvăluit sub protecţia anonimatului un angajat al Casei Albe.
“Zilele trecute, a făcut o criză de nervi de am zis că va sfârşi în cămaţă de forţă când a aflat că Barack a invitat-o la o cină oficială pe Miss Israel, în vreme ce ea se afla acasă, la Washington”, a adaugat aceeaşi sursă.
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu superba Yityish “Titi” Aynaw, în vârstă de 21 de ani, la sfârşitul săptămânii trecute în timpul vizitei oficiale pe care a făcut-o în Israel.
Fascinat de frumuseţea cu origini etiopiene, liderul de la Casa Alba a insistat că aceasta să îi fie tovaraşa de masă la dineu. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, Obama a şi complimentat-o la greu pe Titi şi a remarcat că “ar vrea Michelle să fie la fel de înaltă” precum regina frumuseţii.
Sursa: apropo.ro
Prima doamnă a Statelor Unite se teme că soţul ei, Barack, i-ar putea pune coarne cu una dintre frumuseţile cu care s-a întreţinut cordial în ultima vreme.
Michelle Obama a intrat în panică.
“Michelle scoate flăcări pe nas. E geloasă de nu se poate”, a dezvăluit sub protecţia anonimatului un angajat al Casei Albe.
“Zilele trecute, a făcut o criză de nervi de am zis că va sfârşi în cămaţă de forţă când a aflat că Barack a invitat-o la o cină oficială pe Miss Israel, în vreme ce ea se afla acasă, la Washington”, a adaugat aceeaşi sursă.
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu superba Yityish “Titi” Aynaw, în vârstă de 21 de ani, la sfârşitul săptămânii trecute în timpul vizitei oficiale pe care a făcut-o în Israel.
Fascinat de frumuseţea cu origini etiopiene, liderul de la