Consuela Chiriţă a fost şcolită de americani în arta decorării torturilor iar acum are propriul laborator de patiserie-cofetărie în Braşov
Poftă de ceva dulce? La cofetărie e imposibil să nu găseşti ceva pe plac. Însă, până ce o prăjiturică sau un tort ajunge în vitrină, o întreagă echipă îşi dă silinţa ca totul să fie cât mai bine. Consuela Chiriţă (foto) are propriul laborator de patiserie-cofetărie, în care creează adevărate opere de artă... dulce, inclusiv pentru cei mai pretenţioşi clienţi – copiii.
Braşoveanca este absolventă a două facultăţi: Drept şi Relaţii Internaţionale. În urmă cu ceva timp, însă, a decis să se reprofileze. Aşa încât de cinci ani este maestru cofetar la Braşov.
Şi-a creat propriul laborator şi a deschis apoi o cofetărie de renume în oraş. Toate acestea după ce s-a întors din Statele Unite, unde a studiat patru sute de ore de design în arta decorării dulciurilor, la French Culinary Institute, o şcoală de top renumită în New York. „Am lucrat nişte trandafiri şi nişte cale. Aşa arată un trandafir lucrat mult mai fin, în pastă de zahăr, în diferite culori, pentru o cromatică mai veselă. Americanii de la care am învăţat foarte multe, sunt extraordinari. Am avut privilegiul să fac ore cu unul dintre marii maeştrii în domeniu. Mă bucur că am făcut acest lucru, a meritat efortul, deplasarea şi cheltuiala. A meritat să învăţ aceste lucruri şi mă bucur că le pot implementa şi la noi, dar e bine să păstrăm din tradiţiile noastre şi din ceea ce maeştrii bucătari au şcolarizat de-a lungul timpului”, explică braşoveanca.
Ea spune că nu a „furat” secretul gătitului de la mama. Însă pentru o astfel de meserie ai nevoie de mai multe elemente. „Cineva mi-a zis că îţi trebuie un pic de talent, combinat cu dăruinţă, cu pasiune dar şi un 5% un pic de genialitate”, a declarat Consuela Chiriţă.
Alături de maestra cofetar