Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gerhard Schroder apreciază calităţile de lider european ale Angelei Merkel: Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder a luat apărarea Angelei Merkel, apreciind că aceasta gestionează bine poziţia preponderentă a Germaniei în Europa, o sarcină la fel de dificilă, conform lui, ca îmbrăţişarea dintre arici.

“Ea nu refuză conducerea, însă o exercită în manieră reţinută, găsesc că este bine astfel”, a declarat Schroder pentru ediţia de duminică a săptămânalului Der Spiegel, conform extraselor din interviu difuzate anticipat.

“Germania este chemată să joace un rol de conducere în cadrul Uniunii Europene, din cauza forţei sale economice şi a importanţei sale politice”, a apreciat Schroder. “Dar, aşa cum am învăţat în timpul mandatului meu, Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici, se poate face doar cu mare grijă”, a adăugat acesta.

Partenerii săi aşteaptă de la Berlin “leardership, nu etalarea superiorităţii sale”, a mai declarat Schroder, căruia Merkel i-a succedat în 2005, după cei şapte ani ai acestuia la conducere.

Germania şi în special cancelarul său conservator sunt arătaţi cu degetul în Europa şi mai ales în Europa de sud, ca fiind cei care impun partenerilor Berlinului o politică de austeritate bugetară care sufocă creşterea. Aceste critici exprimate deja frecvent de la începutul crizei datoriilor în zona euro, au revenit în ultimul timp pe fondul crizei din Cipru.

În cursul săptămânii, un ministru al Angelei Merkel, ministrul Justiţiei Sabine Leutheusser-Schnarrenberg a reproşat că responsabilii europeni nu apără suficient Germania, considerată de unii ca fiind responsabilă de tot răul. Critica sa îl vizează pe preşedintele Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, şi pe preşedintele UE, Herman van Rompuy.

mediafax.ro

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder a luat apărarea Angelei Merkel, apreciind că aceasta gestionează bine poziţia preponderentă a

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°