Fostul vicepreşedinte al PDL, Alin Tişe, va candida din nou pentru această funcţie. Filiala PDL Cluj îl susţine şi pe fostul deputat Petru Călian pentru o poziţie în structura centrală a partidului la Consiliul naţional de coordonare, programat în 6 aprilie la Bucureşti.
"Pe Alin Tişe, care de altfel şi are, sau mai bine zis a avut funcţia de vicepreşedinte al partidului, îl vom susţine. Şi fostul deputat Petru Călian are, de asemenea, suportul organizaţiei pentru a candida la o funcţie la nivelul UPPN-ului sau într-una dintre cele două comisii cea de Divizie şi control sau cea de Etică, statut şi litigii", a declarat Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj.
Fostul deputat PDL Petru Călian nu a stabilit încă pentru ce funcţie va candida, însă se bucură că este susţinut de colegii de partid.
"Am văzut în conducerea judeţeană a PDL o susţinere bună, lucru care mă încântă şi îmi dă curaj. Ce va fi vom vedea zilele următoare. Sunt multe variante. Voi vedea la momentul potrivit care este cea mai bună, însă mă bucur că a fost apreciată intenţia mea de către colegii mei din filiala Cluj", a declarat Petru Călian.
Convenţia naţională a partidului va avea loc în 6 aprilie, la Bucureşti.