Imediat după instaurarea Statului Naţional Legionar (la 14 septembrie 1940), au fost adoptate o seamă de legi prin care evreii erau excluşi, practic, din societate, luându-li-se dreptul la proprietate, dreptul la muncă şi învăţătură, dându-se frâu liber jafurilor şi asasinatelor. Eliminarea brutală a israeliţilor din comerţ a însemnat, practic, confiscarea magazinelor cu mărfuri cu tot şi înstăpânirea acestora de către legionari. Conform unei directive a Căpitanului – Corneliu Zelea Codreanu – încă din anul 1935, fuseseră înfiinţate cooperative legionare, cuprinzând magazine şi restaurante-cantină (prefigurând circurile foamei, pe care voia să le înfiinţeze şi Ceauşescu). După 14 septembrie 1941, acestea s-au înmulţit, punând stăpânire şi pe magazinele şi restaurantele evreilor. Dar nu toată populaţia românească privea cu ochi buni legionarizarea comerţului.

Gazeta ploieşteană „Tribuna” publică un articol al unui anume Dimitrie Chiriac, intitulat „Nemulţumiţii” care începe aşa: „Nu este zi lăsată de Dumnezeu în care să nu întâlnesc câte un ins care să nu-mi vorbească despre scumpirea mărfurilor, despre neexperienţă (a noilor comercianţi, desigur – n.m. NH) etc., imaginându-mi un pe-ricol pe care-l prezintă în viitor toate aceste lipsuri în domeniul economic”. Cum nu iese fum fără foc, e de presupus că erau oarecare dificultăţi în comerţul legionar. Conform lui Chiriac, obiecţiile „câte unui ins” constau în slaba aprovizionare, materializată în întrebarea „Ce vor face după ce vor termina mărfurile din prăvălii?”, şi în preţul produselor vândute: „Toate mărfurile le-au scumpit, fără să le fi plătit”.

Te-ai aştepta ca spusele bârfitorilor comerţului legionar să fie combătute cu argumente logice. Ţi-ai găsit! Aşadar, „dacă poţi să mai stai lângă aceşti inşi, pe care-i ştii cine sunt şi să-i aprobi, îi auzi în urmă: <<Îmi pare rău că nu am intrat şi eu cel