Credincioşii catolici serbează duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici, care, altfel, au unele tradiţii şi obiceiuri asemănătoare legate de acest eveniment. Acesta este primul Paşte cu Papa Francisc în fruntea Bisericii Catolice, primul Paşte cu un Papă din America Latină. În această seară, suveranul va oficia prima sa slujbă în calitate de cap al bisericii catolice, iar duminică, de la Roma, el va rosti pentru prima oară mesajul Urbi et Orbi.
Citeşte şi IMAGINEA ZILEI. Papa Francis, la rugăciune în Basilica Sf. Petru. VIDEO
După ce au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, în Duminica Floriilor, credincioşii romano-catolici comemorează Patima şi Moartea Domnului, în timpul Săptămânii Sfinte, şi se pregătesc să-l întâmpine pe Cristos Cel Înviat.
URMĂREŞTE AICI imagini din catedrala Sf. Iosif - Sfânta Liturghie de Înviere.
Slujba va fi transmisă LIVE începând cu ora 23.00
În Catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti, în sâmbăta sfântă (Vigilia Pascală), începând cu ora 23.00 romano-catolicii vor începe celebrarea Învierii Domnului.
Mesajul cu ocazia Sărbătorilor Pascale al Înalt Prea Sfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti
Paştele, indiferent de data la care este sărbătorit, reprezintă cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Doi ani la rând, în 2010 si 2011, Paştele a fost sărbatorit în aceeasi zi de toţi creştinii - ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante. Următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi, respectiv la 20 aprilie, de ortodocşi şi catolici va fi 2014.
Numele sărbătorii vine de la cuvântul "pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi,