Mesajul a fost trimis. Multumesc!

24 de ani de la moartea lui Nicolae Steinhardt. Înmormântare cu călugări şi securişti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Nicolae Steinhardt a murit la 30 martie 1989. A fost înmormântat la Rohia (Maramureş), ceremonia de înhumare fiind supravegheată de slujbaşi ai Securităţii.

Lui Nicolae Steinhardt i s-a făcut rău în aeroport. Avea 77 de ani şi plănuia să ia avionul din Baia Mare pentru a ajunge la Bucureşti, unde-l aşteptau prietenii săi Alexandru Paleologu, Mihai Şora şi Oliv Mircea. După ce luni în şir suferise de dureri în piept de la o angina pectorală, Steinhardt a făcut infarct şi a fost transportat la un spital din Baia Mare. A murit la câteva zile după infarct. Era 30 martie, într-o zi de joi.

"Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereţii mele". Steinhardt a murit măcinat că tinereţea sa departe de Dumnezeu nu poate fi ştearsă cu buretele. Înainte să închidă ochii pentru ultima dată a cerut să i se aprindă o lumânare şi să i se citească un psalm. Nicolae Steinhardt s-a convertit la creştinism, în închisoarea Jilava, la vârsta de 48 de ani. Era întemniţat pentru că nu şi-a trădat prietenii şi convingerile.

"Să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni!"

Oscar Steinhardt, evreu, arhitect, către fiul său Nicolae

A fost înmormântat la Rohia, în prezenţa călugărilor de la mănăstirea unde Steinhardt a slujit între 1979 şi 1989. Securitatea şi-a trimis oamenii să supravegheze ceremonia. Steinhardt era o ţintă chiar şi după moarte. Fusese întemniţat politic între 1958 şi 1964. Manuscrisele sau au fost confiscate în mai multe rânduri de Securitate.

Despre moartea lui Steinhardt s-a scris puţin în acel ultim martie comunist. Prietenul său, Ioan Pintea, îşi aminteşte că decesul a fost consemnat "printr-un anunţ în România Liberă la rubrica decese, un articol profund de Adrian Popescu în revista Tribuna, un scurt articol comemorativ semnat de Ioan Alexandru în revista Flacăra şi un eseu aplicat despr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 48 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 54 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 48 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 34 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 54 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°