Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii şi Severinul, afară după puncte

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Reprezentantele Olteniei din Liga I, Pandurii Târgu Jiu şi CS Turnu Severin, vor evolua în deplasare în etapa a 24-a, programată în acest weekend.

Pandurii vor juca la Bucureşti, contra Rapidului, confruntarea fiind programată sâmbătă, de la ora 21.30 (Digi Sport 1), iar antrenorul Cristi Pustai speră ca echipa sa să se întoarcă neînvinsă din Giuleşti. „Am spus că mai sunt 11 finale până la sfârşitul campionatului şi acest meci cu Rapid este o finală. Nu există meci facil în Liga 1. Avem exemplul din etapa trecută şi dacă ne uităm la primul 11 al celor de la Rapid nu înseamnă că Abrudan şi Oros nu au jucat şi înainte, că Pecanha nu este un portar foarte bun, nu înseamnă că în zona centrală Dică şi cu Grigorie, sau Pancu, sau Herea, Roman ori Ioniţă în faţă nu ar fi jucat. Acolo pot să apară Voicu sau Mardare, sunt jucători care acum şase luni sau 12 luni jucau pentru Europa League“, a declarat Pustai, care consideră că problemele financiare pot afecta atmosfera din lotul echipei Rapid, dar nu neapărat şi jocul echipei: „Într-adevăr, fiind acele probleme financiare, s-ar putea să nu existe o atmosferă foarte bună. Dar la ora jocului să ştiţi că, în general, jucătorii uită de probleme. E o problemă legată de modul în care s-au pregătit pe o perioadă mai lungă şi aia ar putea să concure la o formă a Rapidului care nu ar mai fi cea din sezonul trecut, când se bătea chiar pentru câştigarea titlului, însă nu putem să spunem că e un meci uşor“.

Frăţică: Ar fi foarte bune trei puncte

La rândul său, CS Turnu Severin va juca în Moldova, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, confruntarea având loc duminică, de la ora 17.00 (Dolce Sport 1).

„Întâlnim un adversar cu probleme, care, ca şi noi, luptă pentru evitarea retrogradării. Va fi un meci greu, ca toate celelalte. Ceahlăul e o echipă incomodă, care pune probleme, dar care are şi slăbiciuni. Noi trebui

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 12 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 22 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 19 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 33 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°