Începând cu 1 aprilie, operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe, din judeţul Iaşi, trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul 2012/2013.
Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Iaşi, remintesc, totodată, că anul actual de cotă se încheie la 31 martie 2013, iar declaraţiile anuale trebuie completate şi depuse la centrele APIA până pe 14 mai, inclusiv, fără penalizări.
„Declaraţiile trebuie depuse de către producătorii care deţin cotă pentru vânzări directe şi de către operatorii care achiziţionează lapte de la producători. Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală, chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă“, a declarat Narcis Ivan, purtător de cuvânt la APIA Iaşi. Celor care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile comercializate, li se retrage cota individuală de lapte la rezerva naţională. Acest lucru se va întâmpla dacă producătorii care depun după termen, nu vor transmite, împreună cu declaraţia anuală, şi o justificare scrisă, datată şi semnată, asupra imposibilităţii transmiterii acestei declaraţii în termenul legal. „Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai. În egală măsură, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală, riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării“, a mai adăugat reprezentantul APIA Iaşi.
Începând cu 1 aprilie, operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe, di