Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Papa Francisc s-a rugat întins pe podea în Bazilica Sfântul Petru

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Papa Francisc a fost surprins întins pe podea, în timp ce se ruga în Vinerea Mare, în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, informează Mediafax.

Papa s-a întins pe jos pentru a se ruga şi a-şi arăta credinţa în timpul unei celebrări din Vinerea Mare, la Bazilica Sfântul Petru de la Vatican.

Papa a fost ajutat să se aşeze pe podea, iar în timpul rugăciunii şi-a sprijinit mâinile şi capul pe o pernă.

De la numirea sa ca Papă, fostul arhiepiscop de Buenos Aires Jorge Bergoglio a făcut mai multe gesturi prin care a încălcat tradiţia de la Vatican.

Papa Francisc a spălat joi picioarele a 12 deţinuţi, printre care şi două tinere, într-o închisoare din Roma, un gest fără precedent şi plin de emoţie făcut cu ocazia tradiţionalei liturghii din Joia Sfântă.

În faţa a 50 de tineri adunaţi în capela închisorii, papa argentinian a pronunţat o scurtă predică improvizată, pe un ton simplu, accesibil şi călduros, înainte de a spăla picioarele a zece tineri şi două tinere, o catolică italiancă şi o musulmană de naţionalitate sârbă.

"Este prima dată în istorie când un papă asociază femeile acestei ceremonii", chiar dacă "mulţi preoţi au făcut-o deja", dezvăluie părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului.

Citeşte şi: Papa Francisc l-a numit pe Mario Aurelio Poli succesor al său la arhiepiscopia Buenos Aires

FOTO+VIDEO. GEST FĂRĂ PRECEDENT: Papa Francisc a realizat ceremonia spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, printre care şi femei

Papa Francisc a fost surprins întins pe podea, în timp ce se ruga în Vinerea Mare, în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, informează Mediafax.

Papa s-a întins pe jos pentru a se ruga şi a-şi arăta credinţa în timpul unei celebrări din Vinerea Mare, la Bazilica Sfântul Petru de la Vatican.

Papa a fost ajutat să se aşeze pe podea, iar în timpul rugăciunii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 54 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 43 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 25 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 31 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°