Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărtărescu a sărbătorit 20 de ani de la prima ediţie a "Nostalgia": Este o carte care nu a dezamăgit

Publicat in Mediafax, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Mircea Cărtărescu şi editura Humanitas au sărbătorit, sâmbătă seară, 20 de ani de la prima ediţie a volumului "Nostalgia", scriitorul declarând că "este foarte frumos că se sărbătoreşte o carte şi nu un om", precizând totodată că "Nostalgia" nu a dezamăgit de-a lungul vremii.

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, câteva zeci de oameni s-au strâns sâmbătă seară pentru a sărbători 20 de ani de la prima ediţie a cărţii "Nostalgia" de Mircea Cărtărescu. Pentru a marca cei 20 de ani, editura Humanitas a lansat cea de-a zecea ediţie a cărţii "Nostalgia".

În deschiderea evenimentului, scriitorul Gabriel Liiceanu, fondatorul editurii Humanitas, a spus că aceasta este "cea mai emoţionantă" lansare pe care a făcut-o vreodată. "Prilejul exterior al întâlnirii sunt cei 20 de ani care se împlinesc de la publicarea la editura Humanitas a celui mai important autor român al editurii: Mircea Cărtărescu", a spus Liiceanu.

Potrivit acestuia, prima ediţie, cenzurată, a cărţii a apărut în iunie 1989, la editura Cartea Românească, sub titlul "Visul". "Ediţia din iunie 1989 era cenzurată. Din ea lipseşte prologul şi epilogul volumului 'Nostalgia', adică nuvelele 'Lunetistul' şi 'Arhitectul'. Ediţia completă a apărut în 1993 la editura Humanitas (...) Toate ediţiile care au succedat-o, toate copertele noi au încercat să se apropie formal de ceea ce se află în această carte. Nu cred că am reuşit până acum cu nicio ediţie, în afară de cea apărută în chip de omagiu la 20 de ani. Asta cred că este o carte, un obiect material care înveleşte cum trebuie spiritul dinăuntru", a spus Gabriel Liiceanu.

"E foarte frumos că se sărbătoreşte o carte şi nu un om", a spus scriitorul Mircea Cărtărescu. "O carte este întotdeauna un lucru fragil, un lucru care n-are viaţă lungă, o efemeridă. Sigur că ea speră că va rezista decenii sau poate mai mult, dar în general nimic nu este m

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Cadoul” lui Biden pentru Putin, la final de mandat. Ucraina va putea folosi armele americane pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Administraţia preşedintelui Joe Biden va permite Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei, au declarat trei surse familiare cu subiectul, potrivit Reuters. Este o schimbare semnificativă a politicii Washi

„Inacceptabil”. Reacția lui Marcel Ciolacu, după ce a spus premierul din Kosovo despre naționala României: „Amestecă politica cu sportul”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a comentat, printr-o postare pe Facebook, vizita pe care omologul său din Kosovo a făcut-o jucătorilor naționalei, după conflictul de la duelul cu România. În semn de solidaritate, prim-ministrul kosovar Albin Kurti a mers î

Premierul din Kosovo susţine decizia fotbaliştilor. Reacţia lui Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
Premierul kosovar Albin Kurti a declarat că susţine ceea ce au făcut jucătorii reprezentativei din ţara sa, de a părăsi terenul înainte de fluierul final al arbitrului, în meciul cu România, din Liga Naţiunilor. „În primul rând, vreau să vă felicit

Ucraina, în întuneric după masivul atac rusesc. „Toate regiunile vor fi constrânse să aplice restricții la consumul de electricitate”

Ziare.com acum o ora
Ucraina va aplica de luni, 18 noiembrie, "măsuri de restricţie" în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică, 17 noiembrie, operatorul reţelei e

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin „nu vrea pacea şi nu este pregătit să o negocieze”, spune Macron

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin "nu vrea pacea" cu Kievul şi "nu este pregătit să o negocieze", a declarat duminică liderul francez Emmanuel Macron, în contextul unui atac masiv al Rusiei asupra reţelei energetice ucrainene, relatează AFP. După acea

Papa cere investigarea unui potențial genocid în Gaza

Ziare.com acum 37 minute
Papa Francisc a solicitat o anchetă pentru a stabili dacă atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza constituie un genocid, potrivit unor extrase dintr-o carte care urmează să apară, scrie politico.eu. „Potrivit unor experți, ceea ce se întâmplă în Gaz

(P) Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă şi împotriva binomului PSD-AUR

News.ro acum 2 ore
”Ciucă, preşedinte” şi ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din Transilvania. În cadrul întâlnirii de la Cluj, liberalii au reafirmat, de asemenea, susţinerea pentru o Românie prosperă şi sigură. Preşedi

Emmanuel Macron spune că atacurile asupra Ucrainei arată că Putin nu vrea pace

Mediafax acum 2 ore
Prioritatea pentru Franţa a fost „să echipeze, să sprijine şi să ajute Ucraina să reziste”, a spus Macron reporterilor în timp ce se pregătea să părăsească Argentina pentru a participa la Summitul G20 din Brazilia. El a refuzat să comenteze apelul c

Ilie Bolojan către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi: „Să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României”

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, nominalizat de trei candidaţi la Preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile p

Cel mai performant ecograf din România, pus în funcţiune la Maternitatea Giuleşti

Mediafax acum o ora
Echipamentul medical Voluson Expert 22 dispune de cele mai noi tehnologii, inclusiv inteligenţă artificială avansată şi de o calitate excepţională a imaginii, arată Primăria Capitalei, pe Facebook. Aparatul este utilizat pentru screeningul anomaliil

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

5°/11°
mie.

6°/12°
Iasi
acum

dum.

2°/11°
lun.

1°/10°
mar.

3°/12°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

3°/9°
lun.

2°/11°
mar.

6°/11°
mie.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-2°/7°
lun.

-3°/8°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-2°/9°
lun.

-3°/9°
mar.

3°/13°
mie.

3°/15°