Cei care au împlinit 35 de ani, dar doresc să locuiască în continuare în apartamentele sau garsonierele statului trebuie să scoată ceva mai mulţi bani din buzunar, spun reprezentanţii primăriei Tulcea.
Este vorba despre cei care au primit, în urmă cu cinci ani, dreptul de a locui, cu chirie, în apartamentele ANL de pe strada Iuliu Maniu (din apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea), acolo unde sunt 30 de unităţi locative.
Întrucât au trecut deja cinci ani de când aceste locuinţe au fost date în folosinţă, municipalitatea a decis ă reclaculeze chiriile pentru tittularii de contract care până la data de 1 martie 2013 au împlinit vârtsta de 35 de ani. Decizia a fost luată în şedinţa ordinară din această lună, când aleşii au votat proiectul de hotărâre referitor la recalcularea chiriilor datorate.
Facem precizarea că aceste contracte de închiriere se încheie pe o perioadă de cinci ani de la data repartizării locuinţei.
După cinci ani contractul poate fi prelungit cu acordul părţilor, cu o serie de condiţii. Pentru cei care nu au împlinit vârsta de 35 de ani se păstrează vechile condiţii contractuale (implicit vechile sume datorate).
Pentru ceilalţi (care au împlinit 35 de ani), se va recalcula chiria datorată: în această sumă vor intra cheltuielile de întreţinere, reparaţiile, impozitele pe clădiri şi teren, recu¬perarea inves¬tiţiei, dar şi un profit.
Astfel, cei care au peste 35 de ani şi locuiesc pe strada Iuliu Maniu, în unităţile locative ale ANL, vor plăti în jur de 300 de lei (pentru o garsoneriă) şi aproximativ 400 de lei pentru un apartament cu două camere.